În atenția Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Italiene, domnul Marco Giungi

Cc: Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleșcanu

       Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, domnul Victor Negrescu

       Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, doamna Natalia-Elena Intotero

Ref: declarațiile ministrului de interne al Republicii Italiene, domnul Matteo Salvini, privind recenzarea romilor din Italia

Excelența voastră, domnule Ambasador Marco Giungi,

Am urmărit cu îngrijorare declarațiile recente ale ministrului de interne al Italiei, Matteo Salvini, privind recenzarea populației de romi din țara dumneavoastră și, nuanțarea ulterioară, privind recenzarea doar a „romilor nomazi”.

În realitate, domnule Ambasador, din studiile efectuate de diverși cercetători, în Italia nu există romi nomazi, această etichetă fiind folosită peiorativ pentru romii din România și din alte state europene care se află într-un proces de mobilitate în Italia. “Nomazii”, domnule Ambasador, sunt cei mai săraci, unii dintre ei locuind în tabere improvizate din cauza excluziunii și a lipsei de oportunități.

Practic, actualul ministru de interne, ca și fostul prim ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, vizează comunitatea romilor din România și din alte state europene pentru recenzare cu un scop propagandistic, populist, care induce îngrijorare și deschide calea unor politici anti-rome contrare spiritului european. Din experiența istoriei recente, recensământul special al romilor a fost și unul dintre primii pași spre Holocaustul Romilor din România. Recenzarea unui singur grup etnic, în afara normelor europene, nu poate avea un scop pozitiv.

Cetățenii români, indiferent de etnia lor, sunt protejați pe teritoriul Uniunii Europene, având aceleași drepturi cu orice alt cetățean al unei țări UE, iar țara dumneavoastră are obligația să respecte acest fapt. Suntem convinși că atât Guvernul României prin instituțiile sale, cât și Comisia Europeană, v-au avertizat deja despre ilegalitatea acțiunilor pe care le doriți implementate privind romii din România și din alte state europene.

Relațiile bilaterale dintre statele Uniunii Europene se bazează pe respectul reciproc și pe garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Din acest motiv, domnule Ambasador, vă rugăm să comunicați oficialilor italieni și, mai ales, ministrului Matteo Salvini faptul că solicităm retragerea de urgență a oricărei inițiative care ar putea să afecteze viața și imaginea cetățenilor români aflați pe teritoriul Italiei.

Totodată, domnule Ambasador Marco Giungi, vă solicităm o întâlnire pentru a clarifica îngrijorarea și poziția noastră față de cele declarate de ministrul Matteo Salvini, dar și pentru a identifica mijloce de cooperare pentru a adresa problemele cu care se confruntă populația de romi din România de pe teritoriul Italiei.

În speranța că împreună vom găsi o soluție la problemele prezentate mai sus, vă asigurăm de stima și considerația noastră.

 

Cu respect,

Petre Florin Manole, Deputat, Parlamentul României, membru al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană

Ciprian Necula, Romano ButiQ

Daniel Caraivan, Asociația DanRom

Gruia Bumbu, Asociația Pakiv România

Costel Bercuș, Centrul pentru Educație și Drepturile Omului

Daniel Grebeldinger, Asociația Nevo Parudimos

Norbert Iuonaș, Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România

Florin Nasture, Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca

Carmen Gheorghe, E-Romnija

Delia Grigore, Centrul Rromilor Amare Rromentza

Mariana Sandu, Asociația Sastipen

Marian Mandache, Romani CRISS

Gelu Duminică, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună

Marian Ursan, Asociația Carusel

Nicoleta Bitu, Profesor Asociat SNSPA

Claudia Lixandru, Fundația Roma Education Fund Romania

Scrisoare către Ambasada Italiei în România, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul pentru Românii de Pretudindeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *